BNR: Rezervele valutare au crescut în octombrie cu 612 mil. euro, la 33,9 mld. euro

Autor: Cristina Bellu 01.11.2017

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale au înregistrat în octombrie o creştere de 612 mil. euro, la 33,9 mld. euro, faţă de valoarea de 33,3 mld. euro cât s-a înregistrat la finalul lunii septembrie.

Pe parcursul lunii octombrie au avut loc intrări de 1,96 mld. euro reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunea de euroobligaţiuni a Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de 1.000 milioane euro), alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.

În acelaşi timp au fost înregistrate ieşiri de 1,34 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,64 mld. euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2017 au fost de 37.581 milioane euro, faţă de 36.959 milioane euro la 30 septembrie 2017.