Ministrul Energiei, Toma Petcu: Distribuitorii de energie vor fi verificaţi în teren dacă au realizat investiţiile asumate

Autori: Dan Straut , Mediafax 16.11.2017

Verificările vor fi făcute de Ministerul Energiei şi de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), a precizat Toma Petcu, la audierile din Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea ANRE.

„Companiile de energie nu au fost prea transparente. Trebuie să ne asigurăm că investiţiile sunt în concordanţă cu ceea ce s-a stabilit, astfel că am format împreună cu ANRE o comisie mixtă care va verifica în următoarea perioadă derularea contractelor de privatizare ale filialelor Electrica de acum 10 ani, precum şi decontările şi documentele aduse la ANRE, solicitările de tarife. Vom face controale şi pe teren, să avem o imagine dacă şi-au realizat obiectivele de investiţii aşa cum şi le-au asumat”, a spus Toma Petcu. Autorităţile îşi asumă acest proces „pentru a depăşi zona speculaţiilor cu privire la realizarea acestor investiţii”, a menţionat oficialul.

„Vrem să lămurim dacă aceste companii şi-au realizat cu adevărat. Ei spun că şi-au îndeplinit investiţiile, dar atunci când avem vreme rea vedem de multe ori că s-ar putea să nu fie aşa”, a încheiat ministrul.