CEO-ul ArcelorMittal Europa: Uzina de la Galaţi va deveni una automatizată. Unele meserii dispar, angajăm pe posturi mai puţin repetitive
ArcelorMittal Galaţi, parte a grupului cu acelaşi nume, a primit anul trecut de la compania-mamă aproape 40 de milioane de euro pentru investiţii pe piaţa locală, iar reprezentanţii spun că programul investiţional din România va continua.
„Am investit şi continuăm să investim. Preluarea şi investiţia în combinatul siderurgic ILVA din Italia este un exemplu, dar investim şi în celelalte fabrici. În România, combinatul de la Galaţia are un viitor bun şi vom continua să dezvoltăm activitatea din piata locală“, a spus Aditya Mittal, CFO al grupului şi CEO al ArcelorMittal Europa, în cadrul unui eveniment de la Paris. În contextul actual al digitalizării, activitatea ArcelorMittal Galaţi este supusă unui proces automatizare. „Uzina de la Galaţi va deveni una automatizată, însă acest proces se va face pas cu pas, pentru că în prezent nu este foarte bine pus la punct. România merge spre digitalizare“, a explicat Wim Van Gerven, CEO al diviziei nordice la ArcelorMittal Europa şi responsabil cu transformarea digitală la nivel european.