Închiderea Carrefour din Vitantis Shopping Center lasă loc întrebărilor. Cine va lua locul galeriei comerciale care s-a închis după zece ani?

Autor: Alina-Elena Vasiliu 16.01.2018

Doar câteva maşini stăteau răsfirate luni dimineaţă în parcarea din faţa fostului Carrefour Vitantis, departe de atmosfera de la deschidere, de acum aproape zece ani, când nu era loc să te strecori printre automobilele parcate.

Este primul hipermarket din interiorul oraşului care se închide, la 15 ani de la inaugurarea Carrefour Orhideea, primul amplasat aproape de centru, şi nu la marginea Capitalei, iar închiderea lui marchează o mutare importantă în sectorul local de retail.