Dropbox a cerut listarea la bursă pentru 500 milioane de dolari

Autor: Ioana Nita 26.02.2018

Compania americană Dropbox, care oferă un serviciu de stocare a datelor în cloud, a depus vineri la autoritatea de reglemen­tare a pieţei de capital din SUA cererea pentru oferta publică iniţială de listare la bursă pentru suma de 500 milioane dolari, potrivit Reuters. Dropbox a fost înfiinţată în 2007 de către Drew Houston şi Arash Ferdowsi, studenţi la MIT, aceştia dezvoltând şi lansând pe piaţă un serviciu gratuit pentru stocarea fişierelor, pozelor şi a muzicii în cloud, astfel încât să poată fi accesate de pe orice dispozitiv conectat la internet. În prezent, compania concurează cu giganţi precum Google, Microsoft, Amazon, precum şi cu serviciul competitor Box. Dropbox vrea să se listeze pe bursa Nasdaq cu simbolul DBX.