Gorenje invită 3 companii asiatice pentru un audit în scopul selectării unui partener strategic
Autor:
Catalina Apostoiu
16.03.2018
Producătorul sloven de aparatură electrocasnică Gorenje a anunţat că a invitat trei companii în faza de due diligence a procesului de selectare a unui partener strategic după primirea a cinci oferte neangajante, potrivit Seenews.com.
Toate cele trei companii provin din Asia, operează în aceeaşi industrie a electrocasnicelor şi au depus oferte de achiziţionare a unei participaţii majoritare în cadrul capitalului companiei.