Efectele unor măsuri guvernamentale: Numărul mamelor care au primit indemnizaţie de creştere a copilului a crescut cu 13% în 2017. Totuşi, natalitatea continuă să scadă

Autor: Adelina Mihai 30.04.2018

♦ Desfiinţarea, de la jumătatea anului 2016, a  plafonului care limita indemnizaţiile pentru mame şi creşterea indemnizaţiei minime au condus la o creştere a numărului de persoane care au primit astfel de beneficii în 2017, arată datele Ministerului Muncii l Specialiştii spun însă că datele trebuie privite cu prudenţă, deoarece natalitatea a continuat să scadă în 2017, iar acesta este cel mai important indicator demografic la care trebuie să ne uităm.



Legea indemnizaţiilor pentru ma­me adoptată la jumătatea anului 2016, care a majorat nivelul mi­nim al sumelor lunare de la 600 la peste 1.000 de lei pe lună şi  care a desfiinţat plafonul ma­xim de 3.400 de lei pe lună, a condus la creşterea cheltuie­li­lor cu aceste beneficii şi a numărului de beneficiari. Astfel, în 2017 aproape 160.000 de mame au primit indemnizaţie de creştere a copi­lu­lui, numărul acestora fiind în creştere cu 13% faţă de perioada similară din 2016, arată datele publicate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

Totodată, numărul mamelor care s-au întors mai devreme de doi ani la serviciu şi care primesc de la stat un stimulent de inserţie de circa 650 de lei pe lună a crescut cu 80% în 2017 faţă de 2016, până la aproape 75.000 de persoane.