Metro Cash & Carry: Reţeaua LaDoiPaşi are 550 de magazine în franciză. Vrem să ajungem la 2.000 de unităţi partenere până în 2020
Autor:
Cristina Roşca
31.05.2018
„În momentul de faţă, la 10 luni de la repoziţionarea conceptului ca franciză independentă, există peste 550 de magazine care operează sub brandul LaDoiPaşi la nivel naţional, iar numărul lor creşte în fiecare zi. Obiectivul nostru pe termen lung rămâne acelaşi, de a ajunge la 2.000 de magazine partenere până în 2020, iar ritmul de până acum ne confirmă evoluţia asumată“, spune Geanina Ghiculescu, head of retail marketing la METRO Cash & Carry România. Reţeaua LaDoiPaşi a fost pariul lansat în criză de compania care a deschis practic drumul comerţului modern în 1996, dar care a pierdut teren odată cu dezvoltarea lanţurilor de hipermarketuri şi discounteri. Această reţea nu este deţinută de grupul german, ci de antreprenori români - parteneri în franciză ai Metro. Metro Cash & Carry este unul dintre cei mai importanţi jucători locali din comerţ, cu afaceri de circa 1 mld. euro anul trecut şi 30 de magazine pe format cash & carry. Acest format nu se adresează tradiţional clientului final, ci revânzătorilor (micilor comercianţi) şi companiilor din HoReCa.