ZF Live. Codruţa Andrian, Pain au Chocol’art din Bucureşti Produsele proaspete vor câştiga mereu războiul cu cele congelate
După o viaţă întreagă petrecută printre cifre, ca director financiar într-o corporaţie, Codruţa Andrian a hotărât să deschidă propriul laborator şi magazin de brutărie-patiserie artizanală în Bucureşti, Pain au Chocol’art, din dorinţa de a face prăjituri de calitate, a spus Codruţa Andrian, fondatoarea Pain au Chocol’art, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
„Am plecat în Paris şi am învăţat să fac pâine la una din şcolile de acolo. M-am întors şi am deschis laboratorul şi magazinul. Afacerea constă în faptul că producem, în laboratorul propriu, pâine. Producem produse de patiserie, începând cu croissant, pain au chocolat, biscuiţi, brioşe, alte reţete pe care le-am găsit în Franţa şi pe care le-am adaptat un pic. Avem şi produse de cofetărie, adică prăjituri de casă”.