Producătorul de mobilier Iris Service Ciuc caută 115 oameni pentru fabrica din Miercurea Ciuc
Autor:
Laurentiu Cotu
17.08.2018
Producătorul de mobilier Iris Service Ciuc, controlat de antreprenorul Negru Petru, are disponibile în prezent 115 locuri de muncă la fabrica din localitatea Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, cele mai multe joburi fiind pentru tâmplari universali (100) şi zidari (10), potrivit site-ului Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Harghita.
Iris Service Ciuc din Harghita, care în urmă cu 16 ani era activă în domeniul construcţiilor, a ajuns în prezent unul dintre producătorii mari de mobilă, realizând producţia într-o fabrică situată pe o suprafaţă de 20.000 mp, conform datelor de pe site-ul companiei.