Cod portocaliu de furtună în patru judeţe în următoarea oră
Autori:
Laura Buciu
,
Mediafax
18.08.2018
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare cod portocaliu de furtună valabilă pentru următoarea oră în patru judeţe din ţară.
Potrivit ANM, este cod portocaliu de furtună în judeţele Suceava, Bacău, Neamţ şi Prahova.
În judeţele avertizate de codul portocaliu sunt prognozate averse care vor cumula local 35 - 45 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, grindină de dimensiuni mici şi medii.
Atenţionarea este valabilă până la ora 16.30.