Deşi suntem în top 5 european, România a ajuns să importe miere ieftină din Polonia şi China. „Ce e bun pleacă la export. Mierea ieftină o mănâncă românul, iar pe cea scum­­pă o mănâncă neam­ţul.“

Autor: Roana Rotaru 23.08.2018

România, unul dintre cei mai mari pro­ducători de miere din UE, şi-a vân­dut anul trecut 37% din producţia de mie­re la export, la un preţ me­diu de 3,7 euro (17 lei) pe kilo­gram, şi a im­por­­tat miere cu 45% mai ieftină din Mol­­dova, Polonia Ungaria sau China, la 2,6 euro (12 lei) pe kilo­gram, pen­tru con­­su­mul in­tern, po­trivit calculelor ZF ba­zate pe datele Eurostat.

În 2017, apicultorii români au pro­dus peste 30.000 de tone miere, din care au exportat 12.200 de tone, potri­vit sta­tis­ti­cilor oficiale. Valoarea ex­portu­ri­lor a fost de 45,8 mil. euro, iar prin­ci­pa­le­le des­­tinaţii au fost Germa­nia (14,4 mil. euro), Italia (7,9 mil. euro) şi Japonia (5,5 mil. euro), potrivit Eurostat.

„Ce e bun pleacă la export. Mierea ieftină o mănâncă românul, iar pe cea scum­­pă o mănâncă neam­ţul. Dacă gu­vernul ar face o lege să scrie pe eti­che­te ce pro­cent e miere românească şi cât e din afară, probabil că românii ar fi mai selectivi. Eu vând pre­pon­derent în Eu­ro­pa de Vest, în Ita­lia, Germania, Spa­­nia sau Fran­ţa“, a spus Dorin Do­gar, di­rec­­torul general al Apiprodex din Târgu-Mureş. Compania , cu afa­ceri de 3,2 mil. euro, vinde 90% din miere la export.

În 2017, România a importat peste 3.600 de tone de miere în valoare de pes­te 9,3 mil. euro.

După valoarea im­por­tu­ri­lor de miere din 2017, princi­pa­lele ţări din care România importă miere sunt Moldova (3,5 mil. euro), Po­lonia (1,4 mil. euro) şi Ungaria (1,2 mil. euro), potrivit Eurostat.