Italia promite acţiuni ferme care să dovedească solvabilitatea ţării după ce Fitch îi reduce ratingul de credit
♦ Datoria de 2.300 mld. euro a Italiei, echivalentă cu peste 130% din PIB-ul ţării, face ţara vulnerabilă în faţa schimbărilor de poziţie ale investitorilor.
Italia va respecta reglementările UE privind bugetul şi va veni în întâmpinarea temerilor agenţiilor de rating ca Fitch, care a redus perspectivele pentru datoria ţării, cu măsuri concrete în săptămânile următoare, a anunţat ministrul italian al economiei Giovanni Tria, potrivit Reuters.
Fitch a redus la sfârşitul săptămânii trecute perspectiva ratingului de credit al Italiei la negativ de la stabil, invocând îngrijorări privind planul de majorări de cheltuieli al ţării.
„Fitch se aşteaptă la un grad de relaxare fiscală care ar lăsa nivelul foarte ridicat al datoriei publice a Italiei vulnerabil în faţa unor potenţiale şocuri“, spune agenţia.
Agenţia şi-a menţinut neschimbat ratingul de credit pe termen lung la BBB, o decizie aplaudată de guvernul italian şi considerată drept dovadă a credibilităţii programului său economic.
Decizia Fitch a venit în urma unor comentarii făcute la sfârşitul săptămânii trecute de un oficial guvernamental italian, care a declarat că Italia ar putea depăşi limita de deficit bugetar a UE anul viitor dacă acest lucru va fi necesar. Comentariile au împins yieldurile obligaţiunilor italiene pe termen scurt la cele mai ridicate niveluri din aproape trei luni.
Coaliţia dintre partidul Liga de extremă dreapta şi Mişcarea 5Stele antisistem intenţionează să majoreze cheltuielile sociale şi să reducă taxele anul viitor pentru a-şi respecta promisiunile făcute în timpul campaniei electorale.
Date recente au indicat însă că ritmul de creştere al economiei italiene încetineşte în acest an, diminuând şi mai mult spaţiul de manevră al guvernului.
Datoria de 2.300 mld. euro a Italiei, echivalentă cu peste 130% din PIB-ul ţării, face ţara vulnerabilă în faţa schimbărilor de poziţie ale investitorilor.
Coaliţia nu a indicat însă care dintre promisiuni va fi diminuată sau amânată pentru a ţine finanţele sub control.
În analiza sa, Fitch a indicat de asemenea „diferenţele majore de politică“ între partenerii de coaliţie drept un risc, adăugând că vede şanse în creştere de organizare de alegeri anticipate.
„Acţiunile din următoarele săptămâni se vor traduce în documente guvernamentale oficiale“, a dat asigurări Tria. „Evaluările (Fitch) vor fi corectate în mod pozitiv din moment ce acestea sunt opinii care se bazează nu pe date reale, ci pe intenţii atribuite guvernului.“
catalina.apostoiu@zf.ro