Urmează Conferinţa ZF Branduri româneşti, Constanţa, 20 septembrie. Care este povestea marilor branduri româneşti şi paşii de la o idee la un brand
Ziarul Financiar organizează pe 20 septembrie la Constanţa conferinţa „Branduri româneşti“, unde antreprenorii celor mai puternice branduri locale vor vorbi despre cum au construit brandul companiei, ce provocări au întâlnit şi cât de importantă este povestea din spatele businessului pentru dezvoltare.
Evenimentul ZF organizat cu sprijinul Raiffeisen Bank România ajunge astfel în al treilea oraş - Constanţa, după ce evenimente dedicate brandurilor locale au mai fost organizate în Cluj şi Iaşi.
Cum se poate lupta un brand românesc cu nume internaţionale care vin cu experienţa de pe pieţe mari şi cu bugete de marketing uriaşe şi în cât timp se poate construi un brand sunt câteva dintre temele de discuţie care vor fi abordate în cadrul evenimentului de la Constanţa.