Barilul de petrol atinge preţul maxim al ultimilor patru ani. În ultimele 12 luni are plus 46%
Şi la Bucureşti s-a simţit aprecierea puternică a petrolului. OMV Petrom (SNP), cel mai valoros emitent local, a crescut cu 27% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 610 mil. lei.
Avansul din ultima vreme al pieţelor de capital consacrate s-a suprapus şi cu o creştere importantă a petrolului, reuşind să cucerească un prag de care se despărţise în 2014, în contextul în care marii producători au convenit să nu mărească cantitatea oferită pieţei.
Petrolul afişează de la începutul acestui an un avans de 28,65%, în timp ce în ultimul an aprecierea este de 45,68%.
Săptămâna trecută, Petrom a crescut cu aproximativ 11%, însă mai mult pe fondul unor aspecte interne, în principal cele legate de legea offshore, ce va fi suspusă votului Camerei Deputaţilor.