Şeful Total România: Este o piaţă pe care vrem să creştem. România are o economie foarte interesantă
♦ Total România, filiala locală a grupului petrolier francez Total, a terminat primele şase luni cu un business de 195 mil. lei, în creştere faţă de anul trecut, intenţia companiei fiind de a continua să se dezvolte, mai ales pe zona de comercializare de produse petroliere.
„Pentru noi, România este o economie interesantă, în care vrem să creştem. Analizăm mai multe posibilităţi“, a declarat Marco Pannunzio, directorul general al Total România, fără a da alte detalii.
Deşi un jucător global, pe plan local Total nu a intrat în retailul de carburanţi printr-o reţea proprie şi nici nu a fost implicat în activităţi de explorare şi producţie.
Astfel, compania s-a concentrat pe comercializarea de lubrifianţi şi de bitum, pe care-l importă din Serbia şi Germania şi pe care-l depozitează într-o unitate proprie din Ozun (Covasna).