Şeful misiunii FMI în Ro­mâ­nia vine pe 6 noiembrie la Bucureşti pentru a discuta bugetul pe 2019 şi evoluţia economiei

Autor: Roxana Rosu 31.10.2018

O echipă a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jaewoo Lee, va face o vizită la Bucureşti, pe 6-12 noiembrie, pe lista de discuţii cu autorităţile române fiind evoluţiile  recente pe plan economic şi financiar, dar şi planurile privind bugetul pe 2019.

”Echipa FMI va discuta evoluţia economiei şi a sectorului financiar, va actualiza previziunile macroeconomice şi va discuta planurile privind bugetul pe 2019. Vizita va pregăti şi misiunea  de consultare pe Articolul IV de la începutul anului viitor”, a anunţat Alejandro Hajdenberg, reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria.

Ultima vizită de consultare a fost in iunie 2018. 

Jaewoo Lee este şeful misiunii Fondului Monetar In­ternaţional (FMI) în Ro­mâ­nia. 

FMI evaluează anual economia statelor membre în baza Articolului IV din statutul instituţiei financiare internaţionale. Consultările FMI - state membre urmăresc examinarea situaţiei şi, la final, sunt formulate recomandări.