Honor şi-a fixat ţintele pentru România: 3% din vânzările de smartphone-uri în 2019 şi 7% în 2020
Honor, al doilea brand sub care gigantul chinez Huawei atacă piaţa de smartphone-uri începând cu anul 2013, va fi adus în România de distribuitorul TCCM, lansarea oficială fiind programată în februarie.
Gigantul chinez Huawei, al doilea jucător de pe piaţa de smartphone-uri şi unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente de reţea şi servicii pentru operatorii de telecom din România, va ataca piaţa locală şi sub brandul Honor, lansarea oficială fiind programată pentru luna februarie.
„România este o piaţă pe care nu o putem ignora, astfel că am decis să ne lansăm operaţiunile în acest an. Suntem în curs de completare a echipei care va gestiona businessul din România. Cred că în prima jumătate a lunii februarie vom lansa oficial operaţiunile locale“, a declarat într-un interviu cu media din România Shen Wang, country manager, Honor pentru România şi Grecia.