Antreprenori locali. Spitalul Polaris din Cluj a ajuns la 20 mil. lei în 2018, plus 30%: Ne încadrăm în graficul de dezvoltare proiectat la deschiderea spitalului

Autor: Georgiana Mihalache 05.02.2019

Spitalul de recuperare medicală Polaris, deschis în urmă cu patru ani în apropiere de Cluj-Napoca şi controlat de familia Socea, a încheiat anul 2018 cu afaceri de circa 20 de milioane de lei, în creştere cu 30% faţă de anul anterior.



Planurile pentru anul 2019 urmăresc promovarea la nivel naţional, aceasta fiind o nouă etapă în dezvoltarea busi­nessului.

„Dacă mergem dincolo de cifre şi ne uităm la cauzele acestei creşteri, ele sunt atât legate de faptul că pacienţii accesează un număr tot mai mare şi divers de servicii, cât şi de reîntoarcerea în spital, respectiv prelungirea perioadelor de şedere la noi“, a spus pentru ZF Tudor Socea, directorul general al Polaris Medical.