FMI susţine decizia Fed de întrerupere a ciclului de majorare a dobânzilor la dolar

Autor: Catalina Apostoiu 12.02.2019

Noul economist-şef al FMI susţine decizia băncii centrale americane de a întrerupe majorările de dobânzi, invocând încetinirea economică şi riscurile considerabile şi în creştere privind perspectivele la nivel mondial, scrie Financial Times.

Gita Gopinath a scos în evidenţă perspectivele mai sumbre din zona euro şi China, avertizând că ar putea fi înregistrată o scădere a comerţului mondial în decembrie.

Potrivit economistului FMI, decizia Fed de întrerupere a majorărilor de dobânzi va avea un impact pozitiv asupra economiei americane.