Investitorii rămân în ceaţă cu privire la puterea noii bazooka a BCE, împrumuturi masive pentru bănci
Autor:
Catalina Apostoiu
13.03.2019
Banca Centrală Europeană nu a oferit detalii clare privind ultima acţiune de stimulare a economiei, iar investitorii ar putea încerca să ghicească puterea acesteia luni întregi de-acum încolo, scrie Bloomberg.
Strategii băncii au lansat săptămâna trecută o nouă serie de credite pe termen lung pentru bănci, dar detaliile care ar putea ajuta la determinarea razei de acţiune a măsurii lipsesc.
Neprecizând câtă lichiditate este disponibilă şi la ce dobânzi, BCE şi-a păstrat flexibilitatea de a decide ulterior câtă susţinere este pregătită să ofere.