Cum a reuşit sistemul bancar să obţină un profit net de 2,7 mld. lei în S1/2019: 24 de bănci au fost pe profit, în timp ce 10 au fost pe pierdere
Autor:
Claudia Medrega
26.08.2019
♦ Profitul brut raportat la nivelul sistemului bancar a fost de 3,5 mld. lei, iar băncile au plătit impozit pe profit de 768,3 mil. lei în S1/2019 ♦ Profitul operaţional al băncilor de pe piaţa locală a depăşit 5 mld. de lei în S1/2019 ♦ Rezultatele financiare cumulate pentru cele mai mari cinci bănci de pe piaţa locală au depăşit în primul semestru 2,3 mld. lei, reprezentând mai mult de 80% din profitul întregului sistem bancar.
Aproximativ 70% din numărul total al instituţiilor de credit prezente în România, respectiv 24 de bănci, au fost pe profit în primul semestru (S1) din acest an, în timp ce 10 au înregistrat pierderi, potrivit datelor transmise de BNR la solicitarea ZF.