ZF Live. Laura Mihăilescu, Loca LowCarb Cakes: Un laborator de prăjituri din Capitală face peste 3 milioane de lei pe an din vânzarea de deserturi sănătoase. „Am vrea să ne extindem cu două spaţii fizice în Bucureşti.“

Autor: Iulian Tenchiu 27.08.2019

Loca LowCarb Cakes, un „labo­rator“ de prăjituri din Bucureşti specializat în deserturi şi dulciuri slabe în zaharuri şi grăsimi, se aşteaptă la o cifră de afaceri de peste trei milioane de lei în 2019, în con­diţiile în care valoarea me­die a unei co­menzi a ajuns la 200 de lei.

„Folosim ingrediente naturale şi încer­căm să ţinem nivelul de carbohidraţi din prăjiturile noastre la un nivel extraordinar de mic, asta înseamnă undeva la 4-5 grame de carbohidraţi la 100 de grame. Noi lucrăm foarte mult cu persoane care vor să scoată zahărul din alimentaţie. Avem în jur de 50 de comenzi pe zi, cu o medie de 200 de lei pe comandă. Anul acesta sper să ajungem la o cifră de afaceri de 3,6 milioane de lei“, a declarat Laura Mihăilescu de la Loca LowCarb Cakes în cadrul emisiunii de business ZF Live.