Retailerul local CBA face 150 mil. euro cu o reţea de magazine alimentare. Compania vrea să dubleze în cinci ani numărul de magazine şi să ajungă la 300
„Magazinele proprii sunt de tip cash & carry şi au suprafeţe mai mari, respectiv 1.200 mp la Satu Mare, 2.700 mp la Arad şi 2.000 mp la Oradea. Magazinele francizate sunt de tip supermarket şi proximitate şi au suprafeţe cuprinse între 100 şi 800 mp“, spune Ludovic Barta, CEO al companiei.
Un magazin afiliat CBA are o serie de avantaje precum achizitii şi contracte comune pe nivel naţional, asistenţă la deschidere, soluţii de mercantizare, promoţii periodice comune, revista publicitară lunară. Mai mult, compania are în portofoliu şi dezvoltă în continuare o gamă de produse sub mărcile proprii CBA, Privat şi First Price. Acest business vine să se dezvolte pe segmentul comerţului tradiţional care numără în total 65.000-70.000 de chioşcuri şi magazine de bloc, numărul fiind în continuă scădere şi la jumătate faţă de acum circa două decenii. Închiderile vin ca urmare a dezvoltării accelerate a comerţului modern, respectiv a lanţurilor de supermarketuri şi magazine de discount.
Vânzările cumulate ale magazinelor CBA se ridică la 150 mil. euro, conform oficialilor companiei, iar pentru 2019 este bugetată o creştere de 10%.