Afacerile furnizorului de echipamente electrice Electroglobal Cluj au crescut cu 10% în S1/2019. „Avansul din primul semestru a fost înregistrat într-un context pozitiv al pieţei.“

Autor: Laurentiu Cotu 30.08.2019
Furnizorul de materiale şi echi­pamente electrice Elec­tro­global Cluj, controlat de Radu Ciorba în asociere cu Maksay Csaba, a înregistrat în primul semestru din acest an o creştere de peste 10% a afacerilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Avansul a fost consemnat într-un context pozitiv al pieţei şi implementării eficiente a investiţiilor, de măsurile interne luate pe segmentele de marketing şi vân­zări, precum şi de adaptarea la cerinţele pieţei şi la noile teh­nologii, potrivit oficia­li­lor companiei.

„Avansul din primul semestru a fost înregistrat într-un context pozitiv al pieţei şi al implementării eficiente a investiţiilor. Cifra de afaceri din acest semestru a avut la bază extinderea competenţelor noastre tehnice dar şi a proceselor de business şi se datorează, în mod special, proiectelor executate pentru piaţa de export şi unor lucrări la cheie în domeniul automatizărilor industriale“, a declarat Radu Ciorba, director general şi unul dintre acţionarii Electroglobal.