Rusia: Novatek anunţă lansarea gigantului proiect GNL Arctic LNG 2

Autor: Catalina Apostoiu 06.09.2019

A doua mare companie de gaze a Rusiei, Novatek, a anunţat finalizarea finanţării uriaşului proiect GNL Arctic LNG 2, la care participă în particular compania franceză Total, cât şi grupuri chineze şi japoneze, notează Le Figaro.

Participanţii au „aprobat decizia finală de a investi“ până la 21,3 miliarde de dolari în acest proiect situat în nordul Siberiei.

Acesta ar urma să producă primele gaze naturale lichefiate în 2023, se arată într-un comunicat al Novatek.