VW, în negocieri finale cu privire la o uzină în Turcia

Autor: Catalina Apostoiu 30.09.2019

Constructorul german Volkswagen se apropie de luarea unei decizii privitoare la construirea unei uzine în Turcia, a anunţat un membru al boardului companiei, potrivit Reuters.

„Suntem în discuţii finale cu Turcia“, a declarat Andreas Tostmann, adăugând că se aşteaptă ca discuţiile să se finalizeze în două săptămâni, „poate şi mai devreme“.

Potrivit unor surse apropiate companiei, fabrica ar putea costa peste 1 miliard de euro.

Aceasta ar putea produce 300.000 de maşini pe an pentru export către Europa de Est.