Grupul de lux LVMH, care controlează Louis Vuitton şi Givenchy, lansează o ofertă ostilă de 14,5 miliarde dolari pentru pentru achiziţia celebrului brand de bijuterii Tiffany

Autor: Alex Ciutacu 28.10.2019

LVMH, grupul care controlează branduri precum Louis Vuitton şi Givenchy, a lansat o ofertă de 14,5 miliarde de dolari pentru achiziţia producătorul de bijuterii Tiffany & Co, într-o tranzacţie prin care grupul controlat de familia Arnault vrea să se extindă pe piaţa din SUA, potrivit surselor citate de Bloomberg.

Grupul a abordat compania americană Tiffany cu o propunere de preluare în urmă cu o lună. Tranzacţia evaluează Tiffany la 120 de dolari per acţiune, cu 22% mai mult decât preţul de închidere de vineri, 25 octombrie.

Tiffany analizează în prezent oferta dar nu prezintă nicio garanţie că vor ajunge la un acord, potrivit sursei citate.

„Tiffany s-ar putea dovedi un nume potrivit pentru LVMH, care nu şi-a atins încă potenţialul maxim pe segmentul de bijuterii”, spune Deborah Aitken, analist pe piaţa bunurilor de lux în cadrul Bloomberg Intelligence.

Piaţa de bijuterii creşte la un ritm de circa 6% pe an – cu circa 200 de puncte de bază mai rapid decât piaţa ceasurilor de lux.

Dacă părţile vor ajunge la o înţelegere, ar fi ce mai mare tranzacţie pentru cel mai bogat om din Europa, Bernard Arnault, preşedintele LVMH. Grupul francez mai controlează brnduri precum Bulgari, Sephora, Hublot şi Dom Perignon.