Star Storage închiriază 2.200 mp de birouri în clădirea Globalworth Campus de pe Dimitrie Pompeiu

Autor: Bogdan Alecu 11.12.2019

Globalworth Campus va fi finalizat în acest an.

Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din România şi Polonia, a semnat un contract de închiriere pentru 2.200 mp în clădirea Tower 1 din Globalworth Campus cu Star Storage, furnizor de produse şi servicii IT. Compania va utiliza noul spaţiu, situat la etajul cinci al Tower 1, pentru desfăşurarea operaţiunilor comerciale şi a celor de Cercetare şi Dezvoltare IT.