Poliţele facultative de locuinţe au înregistrat o creştere de 10% în primele nouă luni din 2019, vânzările ajungând la 276 mil. lei

Autor: Mircea Nica 08.01.2020

Asigurarea facultativă a locuinţei are o valoare medie de aproximativ 240 de lei şi acoperă riscuri precum incendiul, trăsnetul sau explozia.

Volumul poliţelor facultative de locuinţe a ajuns la o valoare de 276 milioane de lei, în creştere cu 10% în primele nouă luni din 2019 faţă de perioada similară a anului 2018, conform raportului publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluţia pieţei asigurărilor în primele nouă luni din 2019.