Preluarea reţelei de magazine de cosmetice Sabon de către francezii de la Yves Rocher, analizată de Concurenţă. Tranzacţia din România vine ca urmare a unui acord global între cele două părţi
Autor:
Cristina Roşca
16.01.2020
Tranzacţia prin care grupul francez Yves Rocher preia reţeaua de magazine cosmetice Sabon în România a ajuns pe masa Consiliului Concurenţei. Integrarea celor două businessuri în România vine în contextul în care tranzacţia s-a parafat şi la nivel internaţional. Mai exact, în 2016 Yves Rocher a preluat 66% din businessul israelian Sabon, pentru ca în 2018 să cumpere şi restul de acţiuni, potrivit presei internaţionale.
Pe plan local, Sabon era prezent din 2004 şi a ajuns la o reţea de 17 magazine în principalele oraşe ale ţării, conform datelor de pe site-ul propriu. Acestea au obţinut afaceri de 32,5 mil. lei în 2018 (ultimul an pentru care există date financiare publice), plus 32%.