Adrian Dumitriu, directorul financiar al Nuclearelectrica, a renunţat la funcţia deţinută, cu trei ani înainte de finalizarea mandatului

Autor: Roxana Rosu 16.01.2020

Adrian Dumitriu, directorul Financiar al Nuclearelectrica, a renunţat la funcţia deţinută, cu trei ani înainte de finalizarea mandatului, boardul companiei urmând să deruleze procesul de selecţie pentru un nou manager.

Adrian Dumitriu (50 ani) a renunţat la mandat începând cu 31 martie 2020.

El a fost numit Director Financiar al SNN cu contract de mandat, in baza prevederilor OUG 109/2011, in data de 11 februarie 2019, mandatul urmând să se termine de drept la data de 11 februarie 2023.

Adrian Dumitriu lucrează în cadrul SNN din 2016, iar anterior a fost managing partner la ERA Contracting Bucureşti (2013-2016), director economic la Electroputere Craiova(2008-2013), director financiar la Alstom (2004- 2008) şi Chief Financial Officer la Agrana (2002- 2004 ). Între septembrie 1998 şi septembrie 1999 a fost Senior Auditor la PwC.

 În urma acestei decizii,  Consiliul de Administratie companiei a decis mandatarea Comitetului de Nominalizare si Remunerare să construiască profilul candidatului pentru funcţia de director financiar în vederea iniţierii şi derulării procedurii de selecţie.