Serbia vrea să se alăture lucrărilor de construcţie a segmentului TurkStream din Bulgaria

Autor: Catalina Apostoiu 27.01.2020

Serbia poartă discuţii pentru a se alătura construcţiei gazoductului TurkStream pe teritoriu bulgar în scopul accelerării lucrărilor, a anunţat şeful monopolului de stat Srbijagas, Dusan Bajatovic, potrivit Seenews.

Serbia a finalizat lucrările de construcţie a TurkStream pe teritoriul său şi se aşteaptă să importe între 12,5 şi 13,88 miliarde de metri cubi de gaze anual prin TurkStream via Bulgaria, a adăugat Bajatovic.