STB vrea să distribuie călătorilor măşti sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă

Ziarul Financiar 27.01.2020

STB intenţionează să achiziţioneze şi să distribuie călătorilor măşti sanitare astfel încât să fie prevenite îmbolnăvirile de gripă, a anunţat directorul Societăţii, Andrei Creci. Tot pentru prevenire, STB va dezinfecta 1.600 de autobuze, troleibuze şi tramvaie. 

„Ca şi anul trecut Societatea de Transport Bucureşti va achiziţiona servicii de dezinsecţie şi dezinfectarea a mijloacelor de transport în comun. Tot parcul circulant, adică circa 1.600 de autobuze, tramvaie şi troleibuze, vor fi dezinfectate, ca şi anul trecut. Această activitate va avea loc în intervalul de retragere la depou şi autobaze, adică între orele 22.00 şi ora 1.00, de către o companie specializată”, a declarat Andrei Creci, directorul Societăţii de Transport Bucureşti (STB, fost RATB).

Pentru dezinfectare va fi folosită, la fel ca şi anul trecut, Cloramina, care va fi aplicată pe barele de susţinere, pe geamuri, pe scaune şi pe mânerele scaunelor.

„Ca element de noutate, anul acesta, STB intenţionează să achiziţioneze şi să distribuie către toţi călătorii care vor dori acest lucru, măşti sanitare, pentru ca să fie prevenită şi mai mult apariţia unor noi focare de infecţie în mijloacele de transport în comun, unde se ştie, oamenii stau mai mult sau mai puţin înghesuiţi”, mai precizează Creci.

Anul acesta sunt raportate 939 cazuri de gripă în Capitală, numărul fiind mai mare decât sezonul trecut.