Firmele mici din UK avertizează cu privire la o viitoare penurie de forţă de muncă în urma introducerii noului sistem de imigraţie

Autor: Catalina Apostoiu 25.02.2020

Planurile Marii Britanii de a înăspri regulile privind imigraţia ar putea afecta companiile mici, care deja se confruntă cu un deficit de forţă de mună locală şi care se vor confrunta în scurt timp cu restricţii dure privind angajarea de muncitori din UE, notează Bloomberg.

Aproape 40% din firme spun că s-au confruntat cu probleme de recrutare în ultimul an şi peste o treime dintre acestea arată că un motiv este faptul că cetăţenii britanici nu sunt dispuşi să ocupe joburile respective, potrivit Federaţiei Companiilor Mici.