Cum au reacţionat băncile în faţa crizei coronavirus, ce le spun clienţilor, cum vor trata cazurile cu probleme şi ce cer autorităţilor
Băncile din România au început să anunţe diverse măsuri pe care le iau în faţa crizei coronavirusului, atât pentru clienţii care se confruntă cu probleme şi au nevoie de amânări la plata ratelor, cât şi din punct de vedere legal.
Instituţiile bancare caută soluţiile tehnice individuale şi legale pentru clienţi, privind plata ratelor aferente creditelor aflate în derulare, de la caz la caz, fără a deteriora profiliul de risc al acestora, a anunţat astăzi Asociaţia Română a Băncilor şi Consiliul Patronatelor Bancare din România.
Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, a anunţat că va avea o atitudine proactivă şi că va susţine clienţii care au luat credite, pentru că este în interesul tuturor ca întreaga economie să meargă bine.
Raiffeisen Bank România, una dintre cele mai mari bănci din piaţa locală, a anunţat astăzi o serie de măsuri prin care încearcă să sprijine clienţii, angajaţii, partenerii şi furnizorii în contextul pandemiei.
BRD-SocGen, a treia cea mai mare bancă din România, a transmis vineri că procedează de la caz al caz şi că urmăreşte situaţia pentru a găsi o soluţie potrivită.
BCR, a doua cea mai mare bancă din România, declara vineri că nu a avut încă la acel moment solicitări de amânare a ratelor de credit, dar pregăteşte „o procedură specială, folosită şi în 2009-2015”.
Banca Românească, achiziţionată de statul român prin intermediul Eximbank de la National Bank of Greece, a anunţat luni o serie de msuri prin care încearcă sprijine clienţii, angajaţii, partenerii şi furnizorii în situaţia actuală.
CEC Bank, cea mai mare bancă controlată de statul român, a anunţat astăzi că amână oficial pentru o lună plata ratelor la toate creditele acordate persoanelor fizice, pe fondul epidemiei de coronavirus care transmite şocuri în întreaga economie.