Kaufland: În ultimele două luni depozitele au ajuns la un grad de umplere de chiar peste 90%. A fost o perioadă intensă, ca urmare a unui comportament de consum atipic

Autor: Cristina Roşca 13.05.2020

Grupul german este liderul comerţului local după cifra de afaceri de circa 11 mld. lei în 2018, ultimul an pentru care există date publice. Compania are în România circa 130 de hipermarketuri cu preţuri mici şi două depozite logistice în proprietate, la Ploieşti şi Turda. Nemţii au peste 15.000 de salariaţi, dintre care 1.200 sunt angajaţi în cele două depozite.

În magazinele şi depozitele grupului german Kaufland s-a lucrat la capacitate maximă în ultimele aproape două luni ca urmare a schimbării comportamentului de consum pe fondul pandemiei de COVID-19. Sărbătorile Pascale au adus şi ele o nouă creştere a vânzărilor, aceasta fiind de altfel una obişnuită pentru retailerii care îşi rotunjesc de regulă încasările cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi a celor Pascale.

„A fost o perioadă intensă, ca urmare a unui comportament de consum atipic, şi în care am lucrat la capacitate maximă. Noi suntem obişnuiţi cu un ritm dinamic, chiar şi cea mai mică modificare presupune reorganizarea unui proces ce implică multe departamente, lucru mai puţin vizibil din exterior. În astfel de mo­mente, contează să ai o echipă bine pregătită, bine sudată, asta a însemnat foarte mult“, spune Valer Hancaş, director de comunicare şi corporate affairs la Kaufland România.