Grupul german Bosch a redus aproape la jumătate investiţiile în România în 2019, iar businessul total a scăzut uşor
Robert Bosch, unul dintre cei mai mari producători de componente auto, electrocasnice şi echipamente tehnologice la nivel mondial, a investit în 2019 în România 76 mil. euro, în scădere de la 120 mil. euro în 2018, în condiţiile în care grupul a amânat demararea lucrărilor la viitoarea fabrică de la Simeria.
Grupul Bosch şi-a încheiat anul fiscal 2019 în România cu vânzări consolidate ce însumează 436 de milioane de euro, potrivit datelor companiei, în scădere cu 3% faţă de anul anterior. Vânzările totale nete de 6,7 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro), inclusiv vânzările companiilor neconsolidate şi livrările interne către companii afiliate, au înregistrat o creştere de 18% faţă de anul precedent, încetinind ritmul, în condiţiile în care în 2018 creşterea era de 29%.
„Bosch a înregistrat o creştere puternică în 2019, iar compania şi-a continuat planurile de investiţii şi extindere în România, urmând o strategie centrată pe tehnologie şi inovaţie“, a declarat Mihai Boldijar, directorul general al Robert Bosch S.R.L. şi reprezentantul grupului Bosch din România.