Videoconferinţa Confidex. Cum arată bilanţul companiilor în faţa crizei şi cât de vulnerabile sunt în această criză. Cum pot antreprenorii să meargă mai departe
♦ Marţi a avut loc videoconferinţa Confidex - Provocările companiilor româneşti înainte şi după pandemie, organizată de Impetum Group şi Ziarul Financiar ♦ Dezbaterea face parte din proiectul mai amplu Confidex - Despre încrederea în economie în vreme de criză.
Relaţia statului cu mediul privat devine tot mai importantă în contextul crizei generate de pandemie, iar ideea „salvatoare“ este cea de comunitate, pentru a crea legături între antreprenori şi instituţii. Acestea sunt concluziile videoconferinţei „Provocările companiilor româneşti înainte şi după pandemie“, parte din proiectul mai amplu „Despre încrederea în economie în vreme de criză“, demarat de Impetum Group şi Ziarul Financiar.
„Un lucru important este relaţia cu statul. La nivel global, statele au intervenit masiv la nivelul economiei, iar rolul statului va deveni tot mai important. Într-o oarecare măsură, depinde de conduita fiecăruia să creăm o comunitate, să comunicăm mai bine cu oamenii şi companiile pe care le cunoaştem“, a spus Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori.
Colaborarea şi sentimentul de comunitate sunt ceea ce le trebuie antreprenorilor în această perioadă de criză generată de pandemie, mai cred reprezentanţii mediului de business care au participat la videoconferinţă.
„Noi suntem generaţia schimbării şi trebuie să învăţăm să lucrăm împreună. Este momentul să ne dăm seama că nu mai putem individual şi că trebuie să creăm comunităţi. Este o chestiune de conştientizare şi de creare a unor obiceiuri. Trebuie să dialogăm şi să nu mai presupunem că noi avem toate răspunsurile“, a spus Andrei Cionca, CEO şi fondator al Impetum Group.
Grupul pe care îl conduce a iniţiat un studiu prin care îşi propune să radiografieze cât mai exact, într-o manieră ştiinţifică, percepţia mediului de afaceri românesc în contextul critic actual.
„Am constituit un eşantion ambiţios, stratificat pe câteva criterii - cifră de afaceri, număr de angajaţi, dar şi marile domenii din economie. Ţintim domenii precum agricultură, industrie, energie, HoReCa, construcţii şi servicii. Vom face o separare între companii cu cifră de afaceri până în 1 milion de euro, apoi cele cu afaceri între 1 şi 5 milioane de euro şi cele cu peste 5 milioane de euro, marile companii din economie, cele care setează trenduri“, a spus Alina Bîrsan, coordonator research la Impetum Group.
Radiografia actuală a economiei arată mai multe probleme care pot deveni puncte slabe în faţa crizei, după cum a subliniat Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.
„Problemele economiei româneşti sunt multiple. Primele 1.000 de companii active în România concentrează jumătate din veniturile tuturor firmelor - 520.000 în total. Asta înseamnă o pătură de mijloc foarte subţire. Avem foarte multe companii mici, 95% sunt microîntreprinderi, firme cu venituri sub 1 milion de euro. O altă problemă este capitalul de lucru negativ“, a spus Iancu Guda.