Alin Brendea, Prime Transaction: Micii investitori, prezenţi la bursă în ultimele şedinţe. Cei mari, într-o aşteptare profundă
Alin Brendea, director general adjunct al societăţii de brokeraj Prime Transaction, consideră că bursa de la Bucureşti a fost dominată în ultimele şedinţe de tranzacţionare de investitorii de retail întrucât valoarea tranzacţiilor s-a poziţionat cu mult sub media anului, iar dinamica preţurilor acţiunilor nu a avut argumente foarte clare.
Pe de altă parte, investitorii instituţionali par a fi intrat într-o stare de aşteptare, cel mai probabil pentru rezultatele financiare aferente primului semestru din 2020, care vor include impactul coronacrizei, dar şi estimările companiilor pentru finalulul anului, pentru a luat poziţii ferme în piaţă. „Nu există pentru moment factori foarte puternici care să ducă spre o tranzacţionare mai puternică. Există o stare de aşteptare, un public de retail care oarecum domină tranzacţionarea în ultimele şedinţe“, spune Alin Brendea la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. De exemplu, de 19 şedinţe încoace lichiditatea la bursa de la Bucureşti s-a poziţionat sub media anului 2020, de circa 50 mil. lei, iar datele publicate la Bursa de la Bucureşti arată că au fost şedinţe când lichiditatea a fost chiar şi sub jumătatea mediei. Ce ar putea anima piaţa bursieră în aceste zile caracteristice sezonului estival?