ZF Bankers Summit 2020, Cosmin Vladimirescu, country manager Mastercard România şi Croaţia: Tranzacţiile cu cardul au înregistrat o creştere de 26% în iunie 2020 faţă de mai 2020

Autor: Mircea Nica 28.07.2020

„Baza este mică, dar trendul de creştere este foarte bun. Aplicabilitatea portofelelor electronice este destul de amplă, în acelaşi timp se vede o scădere a numerarului care este coroborată cu o creştere accelerată a plăţilor cu cardul“

Tranzacţiile cu cardul au crescut în luna iunie a anului 2020 cu 26% faţă de luna martie a anului 2020, iar trendul de creştere este foarte bun, chiar dacă baza este mică, a spus în cadrul video­con­ferinţei ZF Bankers Summit 2020 Cosmin Vladimirescu, country manager Mastercard România şi Croaţia.

„Pot să spun că ponderea plăţilor online cu mastercard şi maestro s-au dublat de la începutul anului în Româ­nia. Într-o piaţă în care avem aproape 60 de procente, a crescut cu peste 5% în perioada aceasta. BNR rapor­ta la finalul lunii martie 2019, aproximativ 17,5 mil de carduri în România, iar la sfârşitul lui martie 2020 aveam 18,4 mil. de carduri, la care tre­bu­ie să adaugi cele 3 mil. de car­duri de masă. Numai creş­terea cardurilor emise de bănci şi instituţii non bancare înseam­nă 5%“, a spus Cosmin Vladimirescu.