Asigurarea de credit comercial, colacul de salvare al companiilor în criza coronavirus? Coface: Numărul companiilor care au achiziţionat o astfel de poliţă este de circa 2.000
♦ Asigurarea de credit comercial acoperă riscul de neîncasare a creanţelor unei companii furnizoare de la clienţii săi persoane juridice şi asigură continuitatea businessului în proporţie de 85-90% din valoarea creanţelor nerecuperate.
Asigurarea de credit comercial, care acoperă riscul de neîncasare a creanţelor companiilor furnizoare de la clienţi sau falimentul lor, este în creştere constantă, având în vedere şi perioada dificilă generată de pandemia de COVID-19, iar numărul companiilor care au achiziţionat o astfel de poliţă este de circa 2.000, a transmis Eugen Anicescu, country manager al Coface România, la solicitarea ZF.
„România este o piaţă emergentă, încă tânără din punctul de vedere al maturităţii pieţei asigurărilor de credit comercial. Prin urmare potenţial de creştere există. Numărul companiilor ce decid să încheie această asigurare este în creştere constantă. În perioada pe care o traversăm, există un interes crescut pentru această asigurare în rândul companiilor din piaţă, riscul de nerecuperare a creanţelor fiind perceput mai mare de către toţi actorii economici. Estimăm că numărul companiilor din România care au achiziţionat o astfel de poliţă de asigurare este de aproximativ 2.000, în condiţiile în care în general companiile care au apelat la serviciile asigurătorilor au o cifră de afaceri anuală peste 3 mil. euro.“