Cursul de schimb are o evoluţie stabilă pe piaţa interbancară, în jurul valorii de 4,873 lei/euro. ROBOR la 3 luni îşi continuă însă ascensiunea şi ajunge la 2,11%

Autor: Roxana Rosu 30.09.2020
 
 


Cursul de schimb s-a menţinut constant miercuri dimineaţă pe piaţa interbancară, tranzacţiile derulându-se la ora 11.00 în jurul valorii de 4,873 lei/euro, în timp ce indicele ROBOR la 3 luni îşi continuă ascensiunea şi a ajuns la 2,11%.

Marţi, ROBOR, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, urcase la 2,09%. Creşterea de miercuri marchează a şaptea şedinţă consecutiv pe plus pentru acest indice.

ROBOR la 3 luni a început anul la 3,19%, dar a înregistrat apoi o tendinţă de scădere, la începutul lunii septembrie fiind cotat la 2%.

Cotaţia de referinţă anunţată ieri de BNR a fost de 4,8738 lei/euro, în creştere cu 0,07% faţă de nivelul de luni, dar sub maximul istoric de la sfârşitul săptămânii trecute.