BCR, BRD şi Raiffeisen Bank au finalizat tranzacţia prin care devin acţionari egali în compania de transport procesare şi depozitare valori CIT One

Autor: Claudia Medrega 02.10.2020

BCR, BRD-SocGen şi Raiffeisen Bank România au anunţat că au finalizat tranzacţia tripartită prin care deţin o cotă egală de acţiuni, de câte 33,(3)% fiecare, în CIT One, una dintre cele mai importante companii de servicii integrate de transport, procesare şi depozitare valori de pe piaţa din România.

„Tranzacţia a fost autorizată de Consiliul Concurenţei, cele trei bănci angajându-se ferm în respectarea măsurilor care vor asigura conformarea cu regulile în materia dreptului concurenţei“, au transmis băncile. Înaintea acestei tranzacţii, CIT One era deţinută integral de BCR. Prin această tranzacţie, cele trei bănci susţin că urmăresc „optimizarea, dezvoltarea şi eficientizarea transportului şi procesării numerarului, consolidând segmentul dedicat de piaţă şi, totodată, urmează tendinţa, la nivel internaţional, de colaborare între actorii din piaţa bancară în acest domeniu.“