După Afaceri. O serie de antreprenoare locale reinventează cămaşa albă şi vorbesc despre importanţa acestei piese-cheie în garderobă

Autor: Cristina Roşca 09.10.2020

Eterna şi fascinanta cămaşă albă este o piesă atemporală care şi-a făcut loc pe „Aleea Celebrităţilor“ din modă acum aproape un secol şi nu pare să plece nicăieri.

„Cămaşa albă este o piesă vestimentară care trebuie să existe în garderoba fiecărei persoane indiferent de sex. Importanţa ei este dată de amprenta clasică, totuşi sofisticată, dar şi senzuală; este un obiect vestimentar care nu are o origine bine stabilită ca şi creaţie, dar totuşi leagă cele două sexe sau cumva rupe bariera, estompează fin graniţa între feminin şi masculin şi creează o fuziune atemporală“, spune Andreea Madlen Mărgescu, fondatoarea businessului Made with Joy in Transylvania, ce urmează a fi rebranduit în Madlen. Ea pictează cămăşi pe care le personalizează în fel şi chip pentru clientele din toată ţara (şi nu numai).