Robinhood, platforma de tranzacţionare cu comisioane zero, se pregăteşte de listare. Compania este evaluată în prezent la 11,7 miliarde de dolari

Autor: Eduard Ivanovici 18.11.2020

Robinhood Markets, o platformă de tranzacţionare care a devenit extrem de populară în rândul tinerilor, a început procedurile de listare la bursă, termenul fiind stabilit pentru primul trimestru din 2021, conform Bloomberg.

Compania a trecut printr-o rundă de finanţare de circa 460 de milioane de dolari şi a ajuns la o evaluare de 11,7 miliarde de dolari. Printre investitori se găsesc nume precum Sequoia, DST Global şi Index Ventures.

Debutul pe bursă vine după ce a aplicaţia înregistrat o creştere semnificativă a numărului de utilizatori în prima perioadă de carantină de anul acesta. Totodată, platforma a continuat să atragă generaţiile Millennial (persoanele născute între 1980 şi 1996) şi Gen-Z (1996-2010). Până acum, compania cu sediul în Silicon Valley numără 13 milioane de utilizatori.

Fondată în 2013 de doi absolvenţi ai Universităţii Stanford, Robinhood susţine procesele de „democratizare a finanţelor”, întrucât aplicaţia nu percepe comision pentru tranzacţiile pe care le efectuează clienţii.

Nefiind nevoie de o sumă minimă, Robinhood a atras de la bun început generaţiile tinere, care tind să investească sume mai mici.