PAID: Numărul poliţelor de asigurare obligatorie a locuinţei a ajuns la finalul lui 2020 la 1,75 milioane, cu 1,3% peste 2019. Gradul de acoperire a rămas tot sub pragul de 20%
Autor:
Mircea Nica
14.01.2021
Numărul poliţelor de asigurare obligatorie a locuinţei se afla la finalul anului 2020 la un nivel de 1,75 milioane, în creştere uşoară cu 1,3%, comparativ cu anul 2019, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).
Prin urmare, luând în calcul numărul total al locuinţelor existente la ultima statistică efectuată de Insitutul Naţional de Statistică (INS) în 2019, respectiv un număr de 9,09 milioane de locuinţe, gradul de acoperire în asigurare a poliţelor de locuinţe se află la un nivel de 19,3%.