Un număr de 26.600 de români au obţinut cetăţenia unei ţări membre a Uniunii Europene, pe locul şase în clasamentul grupurilor care au obţinut cetăţenia în statele UE

Autor: Ramona Cornea 18.03.2021

Dintre românii care au obţinut cetăţenia unei ţări din UE, 60% au dobândit cetăţenia Italiei (10.201 persoane) sau a Germaniei (5.845 de persoane).

Un număr de 26.600 de români au obţinut cetăţenia unei ţări membre a Uniunii Europene, reprezentând 4% din numărul total de cetăţenii dobândite, conform datelor de la Eurostat, oficiul european de statistică.

Dintre românii care au obţinut cetăţenia unei ţări din Uniunea Europeană, 60% au dobândit cetăţenia Italiei (10.201 persoane) sau a Germaniei (5.845 de persoane). Următoarele ţări din preferinţele românilor au fost: Belgia (2.409 de români care au obţinut cetăţenie), Franţa (1.896) şi Spania (1.696 de persoane).