Libra Bank, controlată de un fond american de investiţii, vrea să vândă obligaţiuni de cel mult 40 mil euro, care să fie listate la Bursă
♦ Detaliile legate de emisiune, inclusiv tipul de obligaţiuni, dobânda, momentul emiterii, numărul şi valoarea acestora, vor fi stabilite de către Consiliul de Administraţie al băncii.
Libra Internet Bank vrea să emită obligaţiuni de cel mult 40 de milioane de euro, cu o rată a dobânzii fixă sau variabilă, măsura fiind aprobată de acţionari în Adunarea Generală din 16 aprilie.
Detaliile legate de emisiune, inclusiv tipul de obligaţiuni, dobânda, momentul emiterii, numărul şi valoarea acestora, vor fi stabilite de către Consiliul de Administraţie al băncii.
Libra Internet Bank este o instituţie de talie mică din piaţa locală specializată pe nişa profesiilor liberale şi are deja listate obligaţiuni în valoare de 4,2 milioane de euro la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Banca a încheiat 2020 cu un profit net de 38 mil. lei, în scădere cu 67% faţă de rezultatul net din 2019, în timp ce veniturile totale din exploatare au crescut cu 3,73% la 341 mil. lei.
La finalul anului trecut, valoarea activelor băncii era de 7,32 miliarde de lei, în creştere cu peste 12% faţă de cifra înregistrată în 2019, instituţia continuând să urce în clasamentul băncilor din România după valoarea activelor, de pe locul 15, până pe poziţia 13, marcând astfel cea mai bună clasare după acest criteriu din istoria Libra.
Soldul creditelor nete acordate de Libra Internet Bank a depăşit 4,63 mld. lei în 2020, în creştere cu peste 15% faţă de valoarea înregistrată în 2019. În acelaşi timp, rata de neperformanţă a rămas la un nivel sub media pieţei, la 2,95%, la finalul lui 2020.
Pentru 2021, Libra Internet Bank estimează o creştere de 9% a volumului de afaceri (active nete), în timp ce portofoliul de credite va creşte cu 15%, cu accent pe liniile de afaceri tradiţionale, dar cu concentrare permanenta pe noile tehnologii.
Libra Internet Bank a fost înfiinţată în 1996 şi a devenit operaţională un an mai târziu. Din 2003, banca face parte din grupul de investiţii american New Century Holdings (NCH), unul dintre cei mai importanţi investitori străini din România
Cu o reţea de 55 filiale la finalul anului 2020, banca are o strategie de nişă, fiind specializată în domenii precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, întreprinderile agricole sau segmentul IMM-urilor. De asemenea, Libra Internet Bank acordă o atenţie deosebită tehnologiei moderne şi parteneriatelor cu Fintech, afirmându-se în ultimii ani ca una dintre cele mai dinamice bănci din România.
Libra Internet Bank şi TransferGo lansează o soluţie de transferuri instant către cei care au conturi la Libra Internet Bank, Banca Transilvania, BCR şi CEC Bank
TransferGo, companie de transferuri internaţionale de bani cu sediul central în Londra, Marea Britanie, şi Libra Internet Bank, au anunţat un parteneriat prin intermediul căruia utilizatorii TransferGo pot realiza transferuri instant către deţinătorii de conturi bancare în lei la băncile Libra Internet Bank, Banca Transilvania, BCR şi CEC Bank, înrolate în infrastructura de Plăţi Instant din România, administrată de către Transfond. „În ultima perioadă, am observat cum clienţii noştri sunt din ce în ce mai interesaţi de rapiditatea cu care ajung banii, comparativ cu alte avantaje ale transferului internaţional. De aceea ne dorim să venim în întâmpinarea nevoilor lor şi să le putem oferi posibilitatea de a trimite bani acasă prin opţiunea noastră de livrare indiferent de banca destinatarului“, spune Marius Nedelcu, chief marketing officer la TransferGo. În februarie 2021, Libra Internet Bank a devenit partenerul TransferGo pentru serviciul de transferuri instant. Cristina Bellu