Ce a fost la ZF Bankers 2018. Ce spunea Isărescu
♦ La ZF Bankers 2018 Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, le-a spus bancherilor să încerce să dezvolte mai mult zona de corporate, să găsească firme pe care să le finanţeze pentru că zona de retail îşi va epuiza la un moment dat creşterea. „Dacă nu vă creaţi o altă piaţă, în special în domeniul corporate, debuşeul creditului spre gospodării este limitat“, a spus atunci Isărescu. Ceea ce a urmat a fost că creditarea de retail a continuat să crească, în special creditarea ipotecară ♦ Consolidarea sectorului bancar se va face cu ajutorul unor fonduri de investiţii, care intră pe piaţă, spunea Radu Dumitrescu, partener la Deloitte România. Acest lucru a fost parţial adevărat. Fondul de investiţii J.C. Flowers a preluat Piraeus Bank şi Leumi Bank, dar Banca Transilvania a cumpărat Bancpost şi acum Idea Bank, iar familia Vardinoyannis din Grecia a cumpărat Marfin Bank şi Credit Agricole. Liviu Voinea, atunci viceguvernator al BNR, spunea că perioada de dobânzi scăzute se va încheia încet, încet. Între timp a venit noua criză, ceea ce a impus menţinerea dobânzilor scăzute şi chiar reducerea lor. Voinea spunea că creşterea preţurilor la imobiliare a fost de 6% în Bucureşti în 2017/2018 şi 4% în ţară. Dacă trecem de 8%, BNR are o serie de politici macroprudenţiale, spunea Voinea, acum reprezentantul României la FMI. Între timp, preţurile la imobiliare au crescut destul de bine, iar trendul se va menţine.
Ce s-a discutat la ZF Bankers 2018 puteţi citi mai jos.
5 iulie 2017
6 iulie 2017
Articolul din 2018 cu autorul şi personajele de atunci
Isărescu, îndemn către bancheri, la ZF Bankers Summit ‘18: Creaţi-vă o altă piaţă, creditaţi firmele. Retailul nu mai poate alimenta creşterea
♦ Cererea de credite pe retail s-a plafonat, iar potenţial de expansiune a creditării există pe segmentul corporate, declară oficialii BNR ♦ În cazul ROBOR, putem să vedem o plafonare ♦ Cursul va fi relativ stabil.
Claudia Medrega, Roxana Roşu, Alex Ciutacu, Alexandra Cepăreanu
Modelul de creditare al băncilor de pe piaţa locală, orientat preponderent spre retail şi spre sectorul imobiliar în special, limitează creşterea creditării „sănătoase, durabile şi echilibrate“ având în vedere şi indiciile de supraîndatorare a populaţiei. În aceste condiţii, băncile ar trebui să se orienteze mai mult spre creditarea companiilor pentru a da un impuls şi investiţiilor, şi economiei, le-a recomandat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, bancherilor prezenţi la evenimentul ZF Bankers Summit ‘18.
„Este o problemă pe care dumneavoastră, bancherii, o aveţi: consideraţi creditul ipotecar ca un bulevard larg, pentru că nu ridică momentan probleme. El este de fapt o uliţă îngustă şi mai este şi înfundată. Nu puteţi continua aşa. Nu BNR va descuraja creditarea, ci va fi descurajată de modelul actual al băncilor şi de realitatea pieţelor. Dacă nu vă creaţi o altă piaţă, în special în domeniul corporate (…) debuşeul creditului spre gospodării este limitat“, a explicat Isărescu.
Stocul creditului acordat sectorului privat ar trebui să crească cu un ritm anual de circa 10% timp de 10 ani dacă PIB s-ar majora în medie cu 6% pe an pentru ca intermedierea financiară să revină spre nivelul maxim de circa 40% din PIB atins în urmă cu 7 ani, de la nivelul de 27% din PIB din prezent, cel mai scăzut din UE, a spus guvernatorul BNR. O asemenea evoluţie ar fi „de domeniul posibilului, dar puţin probabil să se întâmple dacă băncile vor miza în continuare pe modelul de business axat pe retail“.
Împrumuturile corporate în lei avansează lent, cu un ritm mai mic decât avântul economiei şi de aproape trei ori mai scăzut decât ritmul creditării populaţiei, de peste 20%.
Iar creditarea privată totală creşte cu circa 6%, în timp ce PIB-ul creşte cu aproape 7%.
Liviu Voinea, viceguvernator al BNR, a arătat că în acest an ritmul de creştere a creditului ar putea să fie superior ritmului de creştere a economiei, însă ca urmare a decelerării PIB.
În condiţiile tendinţei de majorare a dobânzilor, preocuparea BNR, dar şi provocarea băncilor comerciale constau în convingerea clienţilor să aleagă dobânzile fixe atunci când iau credite.
În timp ce BNR recomandă bancherilor să crediteze companiile, unii bancheri insistă că încă mai există potenţial pe segmentul creditării persoanelor fizice, deşi mai mic decât până acum, şi nu anticipează o scădere a cererii ca urmare a creşterii dobânzilor, deoarece creşterea salariilor compensează creşterea dobânzilor.
Pe de altă parte, bancherii recunosc că pe segmentul companiilor potenţialul este mai mare, dar şi prudenţa persistă având în vedere problemele structurale ale unor companii mici, cum ar fi capitalizarea scăzută, argumentând că nu vor să genereze riscuri viitoare.